Portal melhisedec.ro

Pagina principală · Biblia online · Articole · Cântări · Poezii · Descărcări · Forum de discuţii · Calendar
Conectare
Utilizator

Parolă



Încă nu eşti membru?
Apasă aici pentru înregistrare.

Ţi-ai uitat parola?
Solicită una nouă aici.

Navigare
Pagina principală
Biblia online
Sărbători
Luni noi
Articole
Cântări
Poezii
Descărcări
Întrebări frecvente
Forum de discuţii
Calendar
Legături pe internet
Categorii știri
Contactaţi-ne
Galerie foto
Căutare

Versetul zilei
"Tu dar, întoarce-te la Dumnezeul tău, păstrează bunătatea și iubirea, și nădăjduiește totdeauna în Dumnezeul tău"
Osea 12:6

Cugetarea zilei
"Ne-am născut toți cu o superstiție: că ne așteaptă lucruri mai bune sus, niciodată mai jos."

Mircea Eliade


Cele mai noi articole
Cunoașterea prin cre...
Sărbătorile în Noul ...
Noi așteptăm cu...
Mai dă-mi Doamne o r...
Cine leagă orice ran...

Statistici utilizatori
Vizitatori conectaţi: 2
> Membri conectaţi: 0
Membri înregistraţi: 654
Cel mai nou membru: Robert
> Membri banați: 0

Ajutor utilizare
Aici puteti vedea un tutorial al portalului. Daca nu aveti PowerPoint instalat va sugeram PowerPoint Viewer 97.

Vezi discuţia
Portal melhisedec.ro - index forum | Studiu Biblic - Discuții pe teme religioase | Mântuirea
Pagina 5 din 5 << < 2 3 4 5
Deconectat RE: Mântuirea
emylas
(detalii numai pentru membrii conectaţi)
16978. Postat la 18/02/2012 15:54 - 2488z16h52m
Pace!
Noi ca si oameni cazuti,fara interventia lui Dumnezeu,eram pierduti pentru totdeauna.Dar in planul Sau,a dat o sansa omenirii,prin jertfa Golgotei.Aceasta favoare nemeritata,a mantuirii,a salvarii,a eliberarii,am primto prin Har.Nu aveam nici un merit,nimic care sa ne recomande,iar dreptatea Legii calcate cerea moartea calcatorului.Eram fara speranta,fara nadejde,fara drept de recurs,pierduti pentru eternitate.Dumnezeu a vazut ca omul,era prizonierul lui satana,si ca nici daca ar vrea,omul nu sar mai putea elibera din mainile lui.Privind la coroana creatiunii Sale,Dumnezeirea vede in om,un sclav,un rob,al patimilor,al pacatului,al lui satan.In dragostea Lui,Dumnezeu creaza un plan de mantuire,din care omul profitand la maxim de el,sa fie salvat prin har.Ce inseamna sa fii salvat prin har?Inseamna,ca tu pentru gresala ta,ai fost condamnat la inchisoare pe viata,iar un prieten vine si moare el in locul tau,platind vina greselii tale,iar tu esti eliberat.Esti eliberat pentru vreun merit al tau?Nu!Ci tot meritul,i se acorda prietenului tau,care a platit cu viata,in scopul eliberarii tale.Tu nu ai participat cu nimic,nai ajutat cu nimic,nu ai fost intrebat pentru nimic,nu sa consfatuit nimeni cu tine.Tu erai in inchisoare,si intro zi se deschide usa inchisorii si ti se spune:"Esti liber!Poti pleca!""Cineva a platit pentru tine,cu viata Lui.In schimb tia lasat aceasta carte,pe care a zis sa o citesti si sa traiesti conform ei".As vrea sa va intreb.Fiecare din noi,a trecut prim aceasta inchisoare.Care om,dupa ce a fost eliberat in acest mod miraculos,dupa iesirea din inchisoare,nu ar face,din dragoste,ce ia spus sa faca cel ce a platit pentru el?Acum,daca omul acesta,dupa ce a fost eliberat,si pretul platit,nu de el,ci de o alta viata de om,cand va iesi afara,liber fiind,si va lua cartea,si va face si va trai dupa cum ia spus,cel ce a murit pentru el,poate el sa zica acum:"Ascult si traiesc astfel,sa pot fi mantuit,sau eliberat"?.Nu este gresita aceasta ideie?Nu traieste el acum,datorita vietii oferite ca jertfa a prietenului lui?Si traieste el,acum dupa indemnurile cartii,ce a primito,ca recunostinta pentru favorul primit,si mai pe sus de toate,din dragosteai mare ce io poarta,pentru sacrificiul facut pentru el?Poate el,zice,Pazesc cele scrise,pentru ca sa am parte de mantuire?Vreau sa spun ca,pentru mantuirea gata oferita,in dar,fara plata,noi nu avem nici un amestec.Nu putem plati prin fapte,si nici cu viata.Tot ce facem noi,este pura recunostinta,e pura dragoste,pentru Acela ce a murit in locul nostru.Tot ce fac eu,nu contribuie la mantuirea mea,ci dimpotriva la REABILITAREA MEA.Multa pace tuturor.


Crede,roaga-te si lucreaza!
Deconectat RE: Mântuirea
Lucia
(detalii numai pentru membrii conectaţi)
17766. Postat la 04/04/2012 17:14 - 2442z16h33m
ELIAHU, aici se scrie despre mantuire...
Tot in postarea de la Sabat ati scris ceva de genul:
Cine crede acum si nu intelege, va intelege in Mia de ani, adica avem sansa la mantuire atunci?


Dedic clipa acestor lucruri, daca reusesc, voi aduce multumiri Domnului. Daca esuez, voi apela la harul Sau.
Deconectat RE: Mântuirea
Lica
(detalii numai pentru membrii conectaţi)
18337. Postat la 05/05/2012 16:26 - 2411z17h21m
Deseori auzim vorbindu-se despre era Legii si cea a Harului....despre Vechiul si Noul Testament, despre cat de greu si rau a fost vechiul sistem si cata libertate cuprinde cel nou si asa mai departe...

Toate acestea cuprind un lucru nesigur si nesanatos: sustin ca in cer se vor afla doua clase de oameni si anume cei mantuiti prin lege (in timpul VT) si cealalta clasa mantuita prin har (NT). Insa in Evrei cap 11 ne spune ca inca de la inceput totul a fost o chestinue de credinta. In cer exista o singura clasa MANTUIIT PRIN CREDINTA!

Binecuvântări smiley

Romani 3:31
Deci, prin credință desființăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea.



Daca nu ma intelegi, inainte de a ma contrazice asigura-te ca ma asculti.
Deconectat RE: Mântuirea
marcella
(detalii numai pentru membrii conectaţi)
18339. Postat la 05/05/2012 16:33 - 2411z17h13m
Avram tatal nostru a trait prin credinta si este mantuit desi nu era Legea scrisa...ci doar prin viu grai, noi suntem azi mantuiti prin credinta in Fiul si Legea este scrisa in inimile noastre.


Cine sunt eu !?
Deconectat RE: Mântuirea
Ionica
(detalii numai pentru membrii conectaţi)
27772. Postat la 18/05/2018 06:33 - 208z3h14m
Cum se ajunge la mântuire?
Când vorbim de mântuire, în sensul biblic, ea se referă la mântuirea (salvarea) din starea de păcat și moarte.
Mai întâi să vedem ce este păcatul?
Biblia descrie păcatul ca fiind "fărădelege" (fără de lege): 1Ioan 3:4. Păcatul este o eroare de gândire însoțită de un act eronat, care provoacă daune personale și colaterale.
De către cine se dă legea și ce este legea?
Dumnezeu este legiuitorul. Legile lui Dumnezeu sunt porunci, care îi învață pe oameni ce este păcatul și cum trebuie el evitat: 1Timotei 1:9, Romani 3:20. Aceste legi care sunt preventive și corective, s-au dat pentru folosul și fericirea oamenilor, pentru pacea, buna orânduială și prosperitatea societății în care trăiesc și în mod special pentru a-i pregăti pe oameni pentru regatul fără de păcat a lui Dumnezau care va veni pe pământ: Isaia 48:17-19, Matei 6:9, 1Corinteni 6:9,10.
Poporului lui Dumnezeu din antichitate, i s-au dat anumite legi aspre, ca legea talionului, legile cu privire la pastrarea curatiei spirituale, etc.; inseamna acest lucru ca Dumnezeu este rau: Exodul 21:22-25, Exodul 21:17, Exodul 22:18-20? Nu, ci aceste legi au fost legi preventive, ele aveau menirea de a arata gravitatea unor pacate in ochii lui Dumnezeu: Romani 7:13. Daca oamenii ar fi ascultat de legile lui Dumnezeu, nimeni nu ar fi trebuit sa sufere aceste consecinte dramatice: Deuteronom 30:19.
Biblia ne invata ca odata cu schimbarea preotiei Aaronice a avut loc si o schimbare a legii: Evrei 7:12, Luca 16:16. Pana la inceperea misiunii Domnului nostru Isus Christos, legea a avut un rol de indrumator, dar acest rol l-a cedat Fiului lui Dumnezeu, care a fost "Profetul" prezis de Moise: Galateni 3:18-29, Deuteronom 18:15-19. Schimbarea legii nu se putea face fara a intra sub incidenta penala a legii, act pe care si l-a asumat Fiul lui Dumnezeu, luand blestemul legii asupra Lui: Galateni 3:13, 2Corinteni 5:21. Insa sensul schimbarii nu este in sensul de ceva ce nu a mai fost, nu in sensul unui produs complet nou, ci in sensul de "innoit": lucruri vechi + lucruri noi= o noua lege. Aceasta schimbare s-a facut pe temeiul promisiunii lui Dumnezeu fata de Avraam, pentru a inlesni impacarea si intrarea tuturor natiunilor intr-o relatie apropiata cu Dumnezeu, Creatorul lor: Geneza 22:18, Galateni 3:14, Efeseni 2:10-22, Coloseni 2:8-14, 2Corinteni 3:2-13. Noua lege, denumita "legea lui Christos", "legea imparateasca" si "legea slobozeniei" dezleaga anumite porunci vechi, tine pe mai departe anumite porunci vechi si in acelasi timp aduce anumite porunci noi: 1Corinteni 9:21, Galateni 6:2, Iacov 2:8,12, Ioan 5:16-18, Marcu 7:18-23, Matei 19:16-19, Matei 5:31-48, Matei 13:52.
De reținut: Nu orice pacat se iarta, sunt oameni care s-au intinat cu pacate de neiertat, caci sunt doua categorii de pacate, pacate ce se pot ierta si pacate ce nu se pot ierta: Matei 7:6, Matei 12:31,32, 1Ioan 5:16.
In lupta cu pacatul trebuie sa fim categorici si sa respingem orice forma de pacat stiind ca oamenii lui Dumnezeu au putere de sus pentru a rezista pacatelor: 1Ioan 3:6,9, 1Ioan 5:18. Daca totusi pacatuim, aceste pacate trebuie sa fie din cauza imperfectiunii firii noastre, ele nu trebuie sa fie voite, ele trebuie sa vina foarte rar, ca un fel de "accident" neintentionat in viata noastra si nu ca sa faca parte din modul nostru de viata, insa trebuie ca dupa aceea sa ne caim sincer si adanc, sa ne silim sa evitam pe viitor pacatul comis, cerand harul lui Dumnezeu prin sfatul si sprijinul fratilor: Iacov 5:16, Romani 8:31-39.
Apoi mai trebuie să știm ce este moartea: un blestem și un vrăjmaș. Este un blestem, deoarece ne face să suferim și un vrăjmaș deoarece se luptă împotriva noastră. Despre acestea în postarea viitoare.
Fiți binecuvântați!


"Niciunul dintre cei rai nu va intelege" Daniel 12:10
Deconectat RE: Mântuirea
Aurelc
(detalii numai pentru membrii conectaţi)
27773. Postat la 19/05/2018 09:20 - 207z0h27m
Dragă Ionica, ai pornit bine, de la un verset frumos și foarte explicit dacă este citit și înțeles corect, 1Ioan 3:4. În bibliile ceva mai vechi cum e cea de Gala Galaction și de versiune ortodoxă sinodală, versetul acesta este extrem de clar:
1Ioan 3:4Oricine care făptuește păcatul săvârșește și călcarea legii: păcatul este călcarea legii.

Nu există o altă lege decât cea care a fost dată, și pe care o avem scrisă în Scripturi. Tu ai scris o definiție frumușică a păcatului dar care de fapt nu spune nimic concret, și prin aceasta ți-ai permis să definești și legea cum ai vrut, și apoi să sari de acolo la un nou termen pe care l-ai numit "Noua lege". În Evrei 7:12 este scris despre schimbarea legii care a fost dată ca oamenii dinainte de jertfirea Domnului Isus să poată obține (temporar) iertarea păcatelor. Deci în urma jertfei de la Golgota, a avut loc o schimbare a legii preoției (de la Aaron la Christos), a jertfelor (de la jertfele de animale la jertfa lui Mesia) și a locașului pământesc de închinare (de la templul pământesc, la locașul din ceruri, "adevăratul cort"smiley.

- "Legea lui Christos" din Gal. 6:2 spune despre prisma prin care trebuie să-l privim pe acel care a greșit (deci a călcat legea lui Dumnezeu) și să-i arătăm bunătate pentru a-l ajuta să se ridice din starea de păcat și să nu mai păcătuiască (deci să nu mai calce legea lui Dumnezeu)

- "Legea împărătească" din Iac. 2:8 face aluzie tot la pasajul scris deja în Levitic 19:18 și în alte părți. Să iubești pe aproapele tău. Nimic nou ca și text, dar "nou" ca aplicație, ca atașament față de oameni luînd exemplul Domnului Isus: El i-a iubit pe păcătoșii care călcau legea lui Dumnezeu și a dorit întoarcerea și mântuirea lor (că aici despre mântuire vorbim) ca mai apoi să nu mai calce legea DOMNULUI.

- "Legea slobozeniei" din Iac. 1:25 face aluzie tot la învățăturile care au fost date de la început în Scripturi, dovadă este contextul acestui verset, începând cu câteva versete mai sus. Iacov se adresează în 1:1 celor 12 seminții, deci evreilor în prim plan. Iată ce le scrie lor:

Iacov 1:21. De aceea lepădați orice necurăție și orice revărsare de răutate și primiți cu blândețe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele.
22. Fiți împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înșelându-vă singuri.
23. Căci dacă ascultă cineva Cuvântul, și nu-l împlinește cu fapta, seamănă cu un om, care își privește fața firească într-o oglindă;
24. și, după ce s-a privit, pleacă și uită îndată cum era.
25. Dar cine își va adânci privirile în legea desăvârșită, care este legea slobozeniei, și va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.
26. Dacă crede cineva că este religios, și nu-și înfrânează limba, ci își înșeală inima, religia unui astfel de om este zadarnică.
27. Religia curată și neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor, și să ne păzim neîntinați de lume.


Deci toată discuția din acest pasaj se poartă pe "a asculta și împlini" sau pe " a nu asculta și a nu împlini" CUVÂNTUL.
Versetul 23 spune despre cel care nu împlinește Cuvântul (Legea lui Dumnezeu)
Versetul 25 spune despre cel care împlinește Cuvântul. Așa că Legea desăvârșită și Legea slobozeniei, este Legea lui Dumnezeu, pe care dacă cineva (după ce a fost iertat prin sângele mântuitorului) o respectă, este un om liber (slobod) pentru că nu mai poate fi acuzat de legea păcatului și a morții.

În concluzie:
- Mântuirea se face prin credință, în Numele Domnului Isus și datorită jertfei Sale salvatoare.
- Călcarea Legii lui Dumnezeu se numește păcat, și acest lucru afectează grav starea de neprihănire obținută inițial prin jertfa Domnului Isus
- Păzirea Legii lui Dumnezeu se numește: adâncirea privirii în legea desăvârșită, legea slobozeniei, respectarea legii împărătești, și a legii lui Christos.

Cel care a fost mântuit (prin credința în jertfa Mântuitorului) și revine la călcarea Legii lui Dumnezeu în mod conștient, deliberat, voluntar și care nu se pocăiește și se lasă de acele călcări de lege, nu cred că are vreo șansă la intrarea în viața veșnică. Adam tocmai din asemenea motive a fost izgonit din Eden...


Am învățat că este prea greu să-ți dai seama unde să tragi linie între: a fi amabil, a nu răni oameni și a-ți susține părerile. - O.P.
Deconectat RE: Mântuirea
Ionica
(detalii numai pentru membrii conectaţi)
27774. Postat la 20/05/2018 10:36 - 205z23h10m
Dragă frate Aurel,
Dacă lucrurile ar fi așa cum ai scris tu, nu mai era necesară o schimbare a legii (Luca 16:16, Evrei 7:12). Ia te rog și citește meditănd la aceste versete, ia o Biblie cu trimiteri și vezi referințele.
Dă-mi voie să continui.
Ce este "moartea"? De ce este ea un blestem și un vrăjmaș și nu o binecuvântare și un prieten așa cum o privesc mulți?
Enciclopedia Liberă Wikipedia definește "moartea" în felul următor:
"Moartea (în latină: mortem) reprezintă încetarea proceselor vitale la nivelul țesuturilor și organelor, stare în care sistemul nervos central prezintă leziuni ireversibile și reanimarea nu mai este posibilă, astfel că survine decesul, ca sfârșit al vieții. "Moartea clinică", denumită și "moarte relativă", este prima fază a decesului, constând în încetarea activității cardiace și a respirației, o stare în care reanimarea este uneori posibilă. O stare patologică a unui bolnav caracterizată printr-un somn adânc și lung, în timpul căruia funcțiile vitale par să fie suspendate și pulsul și respirația devin abia perceptibile, se numește letargie sau "moarte aparentă"."
Ce ni se spune în Biblie, despre moarte?
În primul rând, trebuie să știm că Cuvântul lui Dumnezeu vorbește despre moarte în trei feluri diferite:
1. Moartea în greșeli și păcat (numita si "moarte duhovniceasca (&spirituala)" )
Este moarte duhovnicească, când omul nu mai raționalizează sau raționalizează după bunul plac, lăsându-se condus mai mult sau mai puțin de către pofte și instincte.
"Și voi erați morți în greșelile și în păcatele voastre, în care trăiați odinioară, după mersul lumii acesteia după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram și noi toți odinioară, când trăiam în poftele firii noastre păcătoase, făcând lucrurile voite și gândite de firea păcătoasă și eram din fire copii ai mâniei, ca și ceilalți. Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea Lui cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morți în greșelile noastre, ne-a adus la viață împreuna cu Hristos: prin har sunteți mântuiți. El ne-a înviat împreună și ne-a pus să stăm împreună în locurile cerești, în Hristos Isus" Efeseni 2:1-6
După cum am citit, această "moarte" este o moarte de natură morală, din care (atenție mare!!!) se poate învia numai în această viață, prin renegare de sine și pocăință, printr-o credință autentică în Dumnezeu, și supunere față de El, prin vestea cea bună adusă de Fiul Său divin, Isus Christos, care dă naștere unei alte minți și inimi, unei alte stări morale, luminată de cuvântul divin care este adevăr, dreptate și iubire, care dă naștere unei conștiințe împăcate cu sine și cu Dumnezeu, unei conștiințe sfințite prin sângele nespus de scump al jertfei Fiului Său și curățită de pofte neângăduite, o stare de personalitate nouă, un om înnoit, un om nou, al cărui stare moarală îl glorifică și îl bucură pe Creator. Nu există o a doua șansă într-o altă etapă de existență, pentru o astfel de înviere:
"Și după cum oamenilor le este rânduit să moară odată, iar după aceea vine judecata" Evrei 9:27
"Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere fața omului. Toți cei care au păcătuit fără lege, vor pieri fără lege; și toți cei care au păcătuit sub lege, vor fi judecați după lege. Pentru că nu cei care aud legea sunt drepți înaintea lui Dumnezeu, ci cei care împlinesc legea vor fi îndreptățiți. Când neamurile, care n-au lege, fac din fire lucrurile legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, își sunt singuri lege; și ele arată că lucrarea legii este scrisă în inimile lor, fiindcă despre lucrarea aceasta mărturisesc conștiinta lor și gândurile lor, care sau se învinovățesc sau se dezvinovățesc între ele, în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca prin Isus Hristos secretele oamenilor." Romani 2:11-16
"Fiindcă ce se poate cunoaște despre Dumnezeu este descoperit printre ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. Însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și divinitatea Lui se văd lămurit, de la creerea lumii, fiind înțelese de minte, prin lucrurile făcute de El, așa că nu se pot dezvinovăți." Romani 1:19,20
2. Prima moarte
Este moartea "ereditară" ca să spunem așa, care se transmite de la om la om, fie că este vorba de cauze "biologice" sau nu; unii o mai numesc și "moartea adamică", deoarece se moștenește din generații în generații, de la Adam. Termenii de "prima moarte" și "moartea adamică" sunt termeni convenționali, ce nu apar în Biblie sub formele acestea de expresie. Acești termeni se folosesc prin deducție, având în vedere că cartea Apocalipsa vorbește de "moartea a doua", iar apostolul Pavel, scrie că în Adam toți mor:
"Dar cât despre fricoși, necredincioși, urâcioși, ucigași, desfrânați, vrăjitori, închinători la idoli și toți mincinoșii, partea lor este în iazul care arde cu foc și pucioasă, adică moartea a doua." Apocalipsa 21:8
"Și după cum în Adam toți mor, tot așa, în Hristos, toți vor fi făcuți vii" 1Corinteni 15:22
Singura speranță pentru cei ce mor este învierea.


"Niciunul dintre cei rai nu va intelege" Daniel 12:10
Deconectat RE: Mântuirea
Ionica
(detalii numai pentru membrii conectaţi)
27775. Postat la 21/05/2018 15:15 - 204z18h31m
3. Ce este moartea a doua?
Expresia "moartea a doua" apare de trei ori în Biblie:
"Cine are urechi să asculte ceea ce Duhul zice bisericilor: "Cel care va birui, nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte." Apocalipsa 2:11
"Și Moartea și Locuința Morților au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua." Apocalipsa 20:14
"Dar cât despre fricoși, necredincioși, urâcioși, desfrânați, vrăjitori, închinători la idoli și toți mincinoșii, partea lor este în iazul de foc și cu pucioasă, adică moartea a doua." Apocalipsa 21:7
Așadar, "moartea a doua" = "iazul de foc și cu pucioasă" pentru lista cu păcatele arătate mai sus. "Iazul de foc" în limba greacă este "limnen tou puros". Alte traduceri redau "limnen tou puros" prin "lacul de foc", însă eu voi folosi expresia care apare în Biblia pe care o am.
Mulți susțin că acest iaz de foc, este un iaz de foc subteran, unde cei răi sunt deja chinuiți, din clipa morții lor. Acest lucru este imposibil, deoarece este scris că, cei răi ajung în acest "iaz" doar după judecata care se va face după învierea lor din somnul de moarte:
"Și am văzut pe morți, mari și mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Niște cărtși au fost deschise. Și a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieții. Și morții au fost judecați după cele scrise în cărțile acelea, potrivit faptelor lor." (...) Și dacă cineva n-a fost găsit scris în cartea vieții, a fost aruncat în iazul de foc." Apocalipsa 20:15
După cum se vede, aici scrie clar că cei răi au fost aruncați în acest iaz, după judecată. Ce rost ar avea să scoți pe cineva din acest iaz de foc, ca apoi să îl arunci din nou acolo? În plus, conform descrierii manuscriselor ebraice și grecești, cuvântul "șheol" în ebraică și cuvântul "hades" în greacă, reprezintă locul morților, locuința morților, unde coboară atât cei buni cât și cei răi deopotrivă, până la judecata care se face după învierea lor. Când cărțile ebraice ale Vechiului Testament au fost traduse în greacă (Septuaginta), cuvântul ebraic "șheol" a fost tradus prin "hades". Din punct de vedere biblic "șheolul" sau "hadesul", nu este "limnen tou puros" (iazul de foc), deoarece prin "limnen tou puros" cartea Apocalipsa arată un instrument de nimicire veșnică a "morții (primare, adamice, ce o avem ca moștenire)" (thanatos), a locuinței morților (hades) și a celor nedrepți prin propria voie:
"Și Moartea (Thanatos) și Locuința Morților (Hades) au fost aruncate în iazul de foc (limnen tou puros). Iazul de foc (limnen tou puros) ESTE moartea a doua." Apocalipsa 20:14
Dovada unei concluzii biblice: "iazul de foc" = "moartea a doua" și nu "prima moarte (moartea adamică)".
Oare este "moartea a doua" un instrument de chinuire veșnică a păcătoșilor într-un foc veșnic?
Dacă "moartea a doua" nu ar fi un instrument de nimicire veșnică, ci un instrument de chinuire veșnică, ar fi cu totul ciudat ca sisteme ca "Moartea" și "Locuința Morților" să fie aruncate acolo, deoarece ele nu pot fi chinuite. În plus nu ar fi drept ca pentru păcatele comise într-o viață trecătoare de până la 70-80 și ceva de ani să fi chinuit veșnic, în cele mai grele chinuri. Nu degeaba cineva a dat porecla glumeață de "sadiștii drepți", celor care cred că Dumnezeu ar fi în stare să îi chinuie etern pe păcătoși, într-un lac de foc... Oricum, judecata păcatelor celor nemântuiți și experiența morții a doua nu va fi ceva plăcut, pentru nimeni. Ce bine ar fi însă ca nici un om să nu ajungă ca după învierea la judecată, să meargă în moartea a doua. De aceea, Dumnezeu așteaptă ca toți oamenii să vină la El, cu pocăință, prin Fiul Său, Isus Christos, ca să primească milă și salvare! D-zeu este iubire și El ne iubește pe toti! El nu-și găsește plăcere în moartea păcătoșilor, nici în chinuirea lor. Dar pentru cei ce nu asculta de El, este un foc care MISTUIE! Pe veci.
"... plata păcatului este moartea" Romani 6:23
"Căci dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoștința deplină a adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate, ci doar o așteptare sigură și înfricoșată a judecății și văpaia unui foc care va mistui pe potrivnici." Evrei 10:26,27
"Fiindcă Dumnezeul nostru este un foc mistuitor" Evrei 12:29
"Dar din cer s-a coborât un foc și i-a mistuit." Apocalipsa 20:9
Moartea înseamnă încetarea vieții și nicidecum continuarea ei (Eclesiastul 9:5-10; Psalmul 115:17; 146:3,4; Isaia 8:19; 38:18,19; Ioan 11:11-14). Fiind o reprezentare figurativă foarte expresivă a ceea ce se va întâmpla în viitor, "iazul de foc" sau dupa alte traduceri "lacul de foc" reprezintă moartea a doua, adică nimicirea desăvârșită și eternă a celor care vor muri de această moarte (Apocalipsa 20:14). După o consultare serioasă a Bibliei, oricine poate înțelege că D-zeu nu este nici pe departe o ființă care iartă fără discernământ, dar nici crud, ca să chinuie etern și literalmente păcătoșii în foc. Citiți, comparați și meditați (Exodul 23:1,2; Matei 7:13,14, 2Petru 3:16). Așadar, chinul veșnic al păcătoșilor nemântuiți este o altă minciună grozavă a lui Satan. Atenție mare "domni" sau "frați" pocăiți de orice coloratură care credeți așa ceva - Iov 42:7! Mulți oameni răi cred în această învățătură teribilă și insultătoare la adresa lui D-zeu, și totuși, nu se îndreaptă, iar mulți indivizi din religiile care propagă această învățătură sunt răi și populează închisorile, tribunalele și bordelurile. De ce nu are această minciună efect asupra lor? Poate că unii dintre cei răi, ar prefera mai degrabă să suporte o viață eternă în chin, decât o moarte veșnică. Dar nefiind chinuirea veșnică a celor răi parte a planului lui Dumnezeu, ci fiind mai degrabă o minciună strigătoare la cer, nu poate aduce binecuvântare - dovadă sunt faptele brutale ale creștinilor nominali de după secolul întâi și până în zilele noastre, dar și a păgânilor, de la care au preluat această învățătură, toate aceste grozăvii fiind consemnate în istorie. Fapte de o cruzime de neimaginat s-au făcut sub sintagma unei gândiri, care poate fi redată astfel: "Dacă D-zeu chinuie, atunci și eu, ca slujitor al Lui, pot face la fel!"
Dacă D-zeu ar chinui etern pe cei răi, atunci și lor ar trebui să le asigure viața veșnică. Dar Lui nu îi stă în caracter chinuirea eternă a nimănui (Ieremia 19:5; 32:35), Cuvântul lui Dumnezeu afirmă că cei nedrepți nu vor avea parte de viață veșnică, nici măcar în foc!


"Niciunul dintre cei rai nu va intelege" Daniel 12:10
Deconectat RE: Mântuirea
Ionica
(detalii numai pentru membrii conectaţi)
27776. Postat la 22/05/2018 16:11 - 203z17h35m
Și Domnul Isus s-a luptat pentru mântuirea din moarte: "Autorul Epistolei către Evrei care, mai mult decât oricare alt autor al Noului Testament, accentuează natura deplin dumnezeiască (1:10), dar și deplina umanitate a lui Iisus, merge încă mai departe decât mărturiile celor trei (evangheliști) sinoptici în descrierea fricii de moarte a lui Isus. La 5:7, el scrie că Isus, "a adus, cu strigăt și lacrimi, cereri și rugăciuni către Cel ce putea să-l mântuiască din moarte". Astfel, potrivit Epistolei către Evrei, Isus a plâns și a strigat în fața morții. Pe de-o parte îl avem pe Socrate, vorbind calm și liniștit despre nemurirea sufletului; pe de alta, pe Iisus, plângând și strigând.
Apoi, însăși scena morții. Cu un calm sublim, Socrate bea cucuta; dar Isus (așa spune evanghelistul, Marcu 15:34 - nu îndrăznim să facem propriile observații) strigă: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?" Și cu un alt strigăt nearticulat, El moare (Marcu 15:37). Aceasta nu este "moartea ca prieten", aceasta este moartea în toată oroarea ei înspăimântătoare. Acesta este cu adevărat "vrăjmașul cel din urma" al lui Dumnezeu". Acesta este numele pe care Apostolul Pavel îl dă în 1Corinteni 15:26, unde este revelat întreaga diferentă dintre gândirea greacă și creștinism.
Folosind cuvinte diferite, Apocalipsa ioanină privește de asemenea moartea ca fiind vrăjmașul de pe urmă, atunci când descrie cum moartea la sfârșit va fi aruncată într-un lac de foc (20:14). Fiindcă este vrăjmașul lui Dumnezeu, aceasta ne desparte de Dumnezeu, care este Viată și Creatorul întregii vieti. Isus, care este atât de strâns legat de Dumnezeu, legat așa cum nu a mai fost nici un alt om, exact din acest motiv trebuie să cunoască moartea într-un mod mult mai groaznic decât oricare alt om. A fi în puterea marelui vrăjmaș al lui Dumnezeu înseamnă a fi părăsit de Dumnezeu. Într-un mod foarte diferit de alții, Isus trebuie să sufere această părăsire, această despărțire de Dumnezeu, singura condiție de care îi putea fi frică cu adevărat. De aceea, El strigă către Dumnezeu: "De ce m-ai părăsit?"
El este acum cu adevărat în puterea marelui vrăjmaș al lui Dumnezeu. Trebuie să le fim recunoscători evangheliștilor pentru că nu au făcut nici un comentariu la acest episod. Mai târziu (la începutul celui de-al doilea secol și probabil și mai devreme) au existat oameni care s-au simtit jigniti de aceasta - oameni de origine greacă. În istoria creștinismului primar îi numim gnostici.
Am pus moartea lui Socrate și moartea lui Iisus una lângă alta. Căci nimic nu arată mai bine diferenta radicală dintre doctrina greacă a nemuririi sufletului și doctrina creștină a învierii. Pentru că Isus a îndurat moartea cu toate ororile ei, nu numai cu trupul Lui, ci și cu sufletul (rDumnezeul meu, de ce M-ai părăsit?" ) și fiindcă El este văzut de primii creștini ca fiind Mijlocitorul mântuirii, El trebuie să fie într-adevăr Cel care prin moartea Sa învinge însăși moartea.
Nu poate obtine această biruintă doar trăind ca un suflet nemuritor, fără ca El astfel să moară cu adevărat. El poate învinge moartea numai murind cu adevărat, fiind luat El însuși în sfera mortii, distrugătoarea vietii, în sfera rnimicului", a părăsirii de către Dumnezeu. Când cineva vrea să biruiască pe altcineva, trebuie să intre pe teritoriul lui. Oricine vrea să învingă moartea, trebuie să moară; trebuie să înceteze cu adevărat să trăiască - nu să trăiască pur și simplu ca suflet nemuritor, ci să moară în trup și în suflet, să piardă viata însăși, cel mai pretios bun pe care ni l-a dat Dumnezeu. Din acest motiv, evangheliștii, care fără îndoială au intentionat să-L prezinte pe Isus ca fiind Fiul lui Dumnezeu, nu au încercat să îmblânzească oroarea morții Sale, omenească de la început până la sfârșit. Mai mult, dacă dintr-o moarte atât de adevărată cum este aceasta trebuie să iasă viață, este necesar un nou act divin de creație. Iar acest act de creatie cheamă înapoi la viață nu doar o parte a omului, ci omul în întregime - tot ceea ce Dumnezeu a creat și moartea a nimicit. Pentru Socrate și Platon, nu este necesar un nou act de creație, deoarece trupul este cu adevărat rău și nu mai trebuie să trăiască. Iar acea parte care trebuie să trăiască mai departe - sufletul - nu moare.
Dacă vrem să înțelegem credința creștină în înviere, trebuie să ignorăm cu desăvârșire concepția greacă potrivit căreia trupescul, corporalul este rău și trebuie să fie distrus, astfel încât moartea trupului nu va fi în nici un fel o distrugere a vieții adevărate. Pentru creștin (și iudeu), moartea trupului înseamnă de asemenea distrugerea vieții create de Dumnezeu. Nu se face nici o deosebire: chiar și viața trupului nostru este viață adevărată; moartea este distrugerea întregii vieți create de Dumnezeu. Prin urmare, moartea, nu trupul trebuie biruită prin înviere.
Numai cel care înțelege împreună cu primii creștini oroarea morții, care ia în mod serios moartea ca moarte, poate înțelege bucuria de Paște a comunității creștine primare și că întreaga concepție a Noului Testament este dominată de credința în înviere.
Credința în nemurirea sufletului nu este credința într-un eveniment revoluționar. De fapt, nemurirea nu este decât o afirmație negativă: sufletul nu moare, ci pur și simplu continuă să trăiască. Învierea este o afirmație pozitivă: omul ca întreg, care a murit cu adevărat, este rechemat la viață printr-un un nou act de creație de către Dumnezeu. S-a întâmplat ceva - o minune a creației! Pentru că și înainte s-a întâmplat ceva, ceva înfricoșător: viața creată de Dumnezeu a fost distrusă.
Moartea în sine nu este frumoasă, nici chiar cea a lui Isus. Moartea dinaintea Paștelui este în realitate capul Morții înconjurat de duhoarea stricăciunii. Iar moartea lui Isus este la fel de respingătoare cum marele pictor Griinewald a pictat-o în Evul Mediu. Dar exact din acest motiv același pictor a înteles cum să picteze, laolaltă cu ea, într-un mod incomparabil, marea biruință, învierea lui Christos: Christos în noul trup, învierea trupului. Cine pictează o moarte frumoasă nu poate picta o înviere. Cine nu a cunoscut grozăvia morții nu i se poate alătura Sfântului Pavel în imnul biruinței: rMoartea a fost înghițită de biruință. Unde îți este, moarte, biruința ta? Unde îți este, moarte, boldul tău?" (1Corinteni 15:54; 15:55 )."

(Oscar Cullman, fragment din Nemurirea sufletului sau învierea din morți?" )


"Niciunul dintre cei rai nu va intelege" Daniel 12:10
Pagina 5 din 5 << < 2 3 4 5
Salt la forumul:

Copyright © 2009-2018 / 5769-5778 melhisedec.ro
7321187 vizite unice Powered by PHP-Fusion