"Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile, pământul și marea, și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă și a sfințit-o" Exodul 20:11
Cugetarea zilei
"Încă de la început, Sabatul a fost conceput pentru a face posibilă comunicarea sfântă dintre Dumnezeu și om."
Lucia a scris:
Duhul rau, a fost un inger, un slujitor a lui Dumnezeu, care s-a razvratit impotriva Tatalui ceresc impreuna cu Diavolul, fost inger de rang inalt.
Ingerul rau a fost creat si nu este o sursa creatoare, asa ca nu poate fi comparat NICIODATA cu Duhul Sfant.
Ajuns in postura de inger cazut i se spune duh rau.
De ce nu citesti cu atentie Valentina, ca sa intelegi?!
Dedic clipa acestor lucruri, daca reusesc, voi aduce multumiri Domnului. Daca esuez, voi apela la harul Sau.
Deconectat
RE: Lupta cu duhuri necurate sau cu demoni
fullban10 (detalii numai pentru membrii conectaţi)
26713. Postat la 18/01/2015 14:35 - 3792z15h16m
Duhul rau, a fost un inger, un slujitor a lui Dumnezeu, care s-a razvratit impotriva Tatalui ceresc impreuna cu Diavolul, fost inger de rang inalt.
Deci insisti ca ceea ce scrii tu este logic : duhul rau era un slujitor al lui Dumnezeu?
Lupta cu duhurile necurate o predau Duhului Sfant, pentru ca nu putem prin propriile forte sa avem biruinta.
Nici nu am cuvinte sa-I multumesc lui Dumnezeu pentru faptul ca ne-a trimis un ajutor de nadejde care ne ajuta in lupta cu fortele intunericului.
Dedic clipa acestor lucruri, daca reusesc, voi aduce multumiri Domnului. Daca esuez, voi apela la harul Sau.
Deconectat
RE: Lupta cu duhuri necurate sau cu demoni
fullban10 (detalii numai pentru membrii conectaţi)
26720. Postat la 18/01/2015 20:32 - 3792z9h19m
Inca un om intelept.
Ia-ne in stapanire Duhule Sfant. Te rog frumos.. Astazi mai mult ca niciodata raul s-a facut si mai rau. A descoperit o noua arma: caricatura.
"Cel ce trage la vasle nu are timp sa legene barca."
Cea mai mare dorinta a Satanei este sa ne faca sa credem ca nu exista
demoni sau ca nu au nici un efect asupra vietii credinciosului, cand, de
fapt, demonii sunt prezenti si activi in viata fiecaruia dintre noi, fara
exceptie. Trebuie sa constientizam aceasta si sa ne ducem lupta in
fiecare zi. Numai ca nu oricine vrea sa deschida ochii si sa vada asta.
Pana si Domnul Isus a fost ispitit de diavol, stim asta destul de bine.
Chiar in prezenta Domnului Isus, ucenicii nu stiau "de ce duh sunt
insufletiti" (Luca 9.55).
Apostolul Pavel, cu toata consacrarea si spiritualitatea lui si discernamantul
sau spiritual incontestabil, avea "un tepus in carne, un sol al Satanei"
(2 Cor. 12.7). Cine isi imagineaza ca scapa de atacurile celui rau, inseamna
ca nu a inteles problema. Toata crestinatatea spune ca este animata de Duhul
Sfant, dar roadele pe care le vedem sugereaza altceva.
Ce bine ar fi daca toti credinciosii ar avea darul deosebirii duhurilor, si ar putea
vedea in orice predica cat vine de la Dumnezeu si cat nu, care prooroc vorbeste
de la Dumnezeu si care nu, care dintre gandurile proprii sunt de la Dumnezeu
si care nu.
Ce bine ar fi daca am deosebi bolile care sunt date de duhuri si am sti sa le
inlaturam. Exista boli fizice serioase care vin direct din duhuri, vezi Luca 13.11.
Aici boala femeii nu era altceva decat un duh de neputinta.
De asemenea, fobiile, anxietatile, depresia si alte afectiuni psihice sunt
date de duhuri. Psihoterapeutii uneori au solutii pentru aceste afectiuni, alteori
nu. Adevarata lupta trebuie dusa cu duhul din spatele bolii.
Cel rau nu doreste sa se descopere care sunt planurile lui si cum pot fi zadarnicite.
Intotdeauna va ridica oameni care sa impiedice dezvaluirea lucrarilor lui.
Eu ma bucur foarte mult, doamna Valentina, ca doriti Duhul Sfant. Bun venit printre
noi! De ce v-a luat atat de mult timp sa va hotarati? Oricum, eu va felicit si sper sa
va alaturati noua in pazirea sfintelor porunci, inclusiv ale Sarbatorilor Celui Preaanalt,
in combaterea proorocului mincinos (proorocitei mincinoase) si in demascarea si
dejucarea planurilor celui rau.
Sora Lavi a dat adresa unui clip foarte interesant:
Pastorul mesianic din acel clip spunea ca orice cult care nu primeste toate poruncile
Torei (inclusiv Sarbatorile sfinte) este condus de cel rau. Deci trebuie sa iesim din astfel
de culte si sa primim toate poruncile lui Dumnezeu, nu doar cele ce ne convin. Nu scrie
nicaieri in Biblie ca Sarbatorile sunt "ceremoniale" si ca nu mai trebuiesc respectate.
Sa ne rugam Tatalui Ceresc sa ne curateasca si sa ne sfinteasca pe fiecare dintre
noi si sa toarne peste noi din belsug Duh Sfant, astfel incat sa se vada in noi lucrarile
descrise in Marcu 16:17,18.
Sa avem pace si binecuvantari.
A sluji lui Dumnezeu cum vrea omul, si nu cum cere Dumnezeu, este idolatrie.
Netzari a scris:
... ingerii cazuti nu au accees la aceasta hrana. Ei isi
iau hrana de la oameni si de la celelalte vietuitoare.
Daca ar fi sa spunem direct, se pare ca pacatele oamenilor
hranesc duhurile rele, le fac sa creasca si le dau putere asupra
acestora. Duhul are putere asupra omului atata cat ii da omul.
Cat despre mine, doamna Valentina, Sa stiti ca eu am un indemn
destul de puternic de a demasca planurile celui rau si modurile lui de actiune.
Nu pot sa tac, daca mi s-au deschis ochii si am inceput sa inteleg unele
lucruri, atat cat inteleg, ce fel de om as fi daca as pastra numai pentru mine
ce am inteles?
Cand scrii la un subiect, va trebui sa dai si explicatii la unele afirmatii...FARA SA TE SUPERI...
Daca ti s-a deschis ochii, ca sa intelegi cum se hranesc duhurile, de ce sa pastrezi numai pentru tine acest lucru?
Dedic clipa acestor lucruri, daca reusesc, voi aduce multumiri Domnului. Daca esuez, voi apela la harul Sau.
Deconectat
RE: Lupta cu duhuri necurate sau cu demoni
emanolake (detalii numai pentru membrii conectaţi)
26751. Postat la 20/01/2015 13:52 - 3790z15h59m
Fiți binecuvântați cu toți....
METODE DE MANIFESTĂRI A DEMONILOR:
PRESENTIMENT: sentiment ostil față de cineva, nemultumire mai veche...
AMĂRĂCIUNEA: mâhnire, tristețe, supărare, stare sufletească apăsătoare...
URĂ: nestăpînit, nu iartă,a fi dușman față de ceva sau de cineva.....
REBELIUNE: act de violență sau de amenințare, revoltă, răzvrătire, rasculare....
GELOS: care ține mult la ceva și se teme să nul piardă, care suferă de gelozie, invidios, neîncredere...
CONTROL DOMINANTE: însușire de a fi dominat, stare prezentată de un caracter, activitate nervoasă superioarâ, a fi plin de frică...
SENTIMENT: proces afectiv care reflectă atitudinea emoțională a omului față de realitate, părere, senzatie, conștiință, sentiment care tulbură spiritual și demoralizeaza....
DEMORALIZA: a face pe cineva să piardă sau a-și pierde încrederea în sine, a descuraja, a pierde siguranța în forțele propi....
DEPRESIA: înclinat spre tristețe sau descurajare, a ajunge deprimant, supărat, sinucidere, cu gîndul fără speranțe, ateorerizat de un lucru....
NERVOS: care nu-și poate păstra calmul, suparacios, boală care afectează psihicul ( fără a fi cauzată de vreo leziune organică cunoscută ), care se găsește intr o stare de încordare, iritare, nerăbdare, etc...
INSUFICIENTA: situație a cea ce este insuficient, incacapacitate funcțională, stare deficitară, nemulțumitor, nesatisfăcător, redus sărac...
INTOLERANȚĂ: a face lucruri neingaduite, a critica, critica este un demon mare...
CRITICA: a dezvălui greșelile, a arăta cu răutate partile slabe, a comenta in chip răutăcios, a cîrti, a bîrfi, a condamna cu răutate, a vorbi de rău, deifamator, a scoate în evidență defectele unor persoane....
REZISTENȚA: te reziști să primești cuvîntul, pui la îndoială, te opui voiei lui Dumnezeu, te împotrivesti unui lucru, piedică, obstacol, forță opusă, respingerea a anumitor puncte de interes și-ți menți poziția a ta proprie....
FORMALISM: orientare opusă realismului, conceptie idealistă care rupe forma de conținut, a te manifesta sub o formă nu reală...
IDOLATRIA: ocultism, spiritism, horoscopul, astrologia, himnotismul, etc. ori ce lucru care se leagă de ocultism deschide poarta demonilor...
PATIMA: sentiment puternic și violent care copleșește pe om, intunecindui adesea dreapta judecată, obișnuință anormală nedirijata de voință și de rațiune....
ZARVĂ: zgomot mare de glasuri, mișcări ciudate, agitații, tulburare, frămîntări, ceartă, scandal, gîlceavă, zbieraturi....
ADULTER: care a călcat fidelitatea conjugală a întreținerii relațiilor sexuale în afara căsătoriei, preacurvar, malahi, sodomiti, necurati și altele...
NEPUTINCIOS: care este lipsit de putere de a face ceva, care se consumă inutil, care nu duce la nimic,nevoiași, neputernic, slab in puterile sale de a propăși....
INSOLENT: care vădește nerușinea, lipsit de respect, obraznic, necuviincios, pacoste...
INFUMURAT: înginfat, increzut, închipuit, falnic plin de sine, mîndru, fudul...
DEPRAVARE: faptul de a se deprava, corupție, desfrîu, blestematie, descompunere morală....
LĂCOMIE: a pofti ceva cu lăcomie, a râvni la cea ce nu ti aparține, dorință necumpatata de cîștig, a se zgîrci, a se lăsa cuprins stăpînit de lăcomie....
TRUFAȘ: plin de trufie, peste măsură de mîndru, de orgoliu, infumurat, înginfat, măreț, falnic, se faleste, se laudă....
ZADARNICI: a face să nu se realizeze ceva, a pune piedică la ceva, a face să eșueze, a face să devină zadarnic, a strica, a dejuca un plan o uneori de...
Deci în observație acestea sînt doar cîteva manifestări demonice, ele sint mai multe. Dar să încercăm să facem o mică verificare și eului nostru pentru am vedea ca nu cumva din aceste categorii de demoni ne mai influe și stilul nostru de viață
Pentru a înfrînge demoni trebuie să fim instruiți..2 corinteni 2:11
Cunoștința este opusul ignoranței 2 timotei 2:15....romani 12:2
Cîmpul de luptă a demonilor este: Mintea ta....Emotiile...Su Voluntad..și Corpul...
Asa este, duhurile rele nasc FAPTELE FIRII PAMANTESTI in om, daca acesta nu lasa Duhul Sfant la guvernarea vietii lui ca sa se nasca ROADELE DUHULUI si sa lupte impotriva acestora pe campurile pe care le-ai enumerat.
A, ai omis un "RE" la RESENTIMENT si a iesit SENTIMENT...toti avem sentimente...RESENTIMENTUL nu-i bun.
Dedic clipa acestor lucruri, daca reusesc, voi aduce multumiri Domnului. Daca esuez, voi apela la harul Sau.
Shalom.
Frati in Yeshua, Emanolake si Netzari,
am observat ca ati inceput sa ganditi ca
Roe-Pastor, Javier Palacio.
Vă multumesc, personal, că ati acordat atentie clipului pe care l-am postat la topicul In Numele Meu veti scoate demoni.
Din câte stiu, frate Emanolake, tu ai cunostintă de limba spaniolă,
iar tu Netzari, cunosti atat ebraica cât si engleza.
De mult timp astept sa apară translatori in limba romană, care să traducă ( măcar partial)
aceste predici.
Personal, cunosc multe din predicile Pastorului
Javier Palasio, si multe din invătaturile acestui om,
mi le-am asejat la inima.
Spaniola o inteleg partial ( este o limbă romanică si usor de invătat) cât si, foarte putină engleză,
dar nu sunt omul potrivit să traduc cuvânt cu cuvânt.
Si nici nu am timp pentru aceasta.
Atât spaniola, cât și alte limbi romanice,
reprezintă o continuare modernă a latinei vulgare,
limbă care a fost vorbită împreună cu latina cultă în fostul Imperiu Roman
și care a pus bazele tuturor limbilor romanice moderne.
Datorită propagării sale în America,
spaniola este limba neolatină care a cunoscut cea mai largă răspândire în lume.
Deci, voi care cunoasteti una din aceste trei limbi;
engleza, ebraica sau spaniola ( bucurati-va) si cereti,
intelepciune, pricepere, si mai ales darul de deosebire al duhurilor.
Fiti pasnici, intelegatori, nu va inganfati
cand ajungenti la un nivel mai mare de cunostinta,
ci ''mergeti la pas cu turma''.
Preluati pe orice om de la nivelul la care il gasiti, fiti rabdatori.
Aduceti-va aminte de felul in care Yeshua a intrat
in conversatie cu doi ucenici care se indreptau spre Emanus:
''Pe când vorbeau ei și se întrebau, Yeshua S-a apropiat,
și mergea pe drum împreună cu ei. Dar ochii lor erau împiedicați să-L cunoască.
El le-a zis: "Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbați între voi pe drum?"
Și ei s-au oprit, uitându-se triști.( Luca cap. 24.)
Sfantul Lui Israel sa va binecuvinteze!
Deconectat
RE: Lupta cu duhuri necurate sau cu demoni
emanolake (detalii numai pentru membrii conectaţi)
26778. Postat la 21/01/2015 19:35 - 3789z10h16m
Fiți binecuvintati cu toti....
Da sora lavinia trebuie sa recunosc ca cunosc de mult timp acest pastor Roe-Pastor, Javier Palacio, Gozo y Paz si am ascultat ca si 75 % din predicile sale si am invatat multe,deoarece eu nu prea ascult predici ca mam tulburat de multi pastori si predicatori ce dulce cuvinte au si cu inima tagaduiesc adevarul...acest Roe ma facut sa inteleg multe lucruri care nu se vorbesc in biserici in adoua parte spune pe fata lucrurile nu se ascunde de persoane si ce am observat in biserica lui toti asculta si dau respect cuvintului si se vad roade la ei...mas bucura sa fie si la noi asa dar e imposibil, toate predicile se caracterizeaza pe multe puncte care ne infruntam ,nu vorbeste filozofic sau teologic ci adevarul si lucrurile cum sint in realitate..am vrut la multi sa recomand aceasta persoana ca sa asculte predici deoarece are si in romina in mp3 citeva si voi posta una care e si pe youtube despre tema care se afla aicia partea a doua se gaseste in mp3 audio...
Shalom.
Ma bucur mult ca ai găsit școala unde se învață din Tora.
Daca mai sunt și altele în limba romana,
te rog inserează și celelalte clipuri.
Acum cred ca Netrari,a găsit ce cauta.
Sar putea, ca uni frați, sa creadă ca acest Pastor -Roe, este Rabin.
Nu, este Rabin.El nu-și spune Rabi.
Este Pastor,deci slujitor.
Rabi,de care asculta acest Pastor,este Yeshua HaMashiah.
Fiți binecuvântați!