"Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile, pământul și marea, și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă și a sfințit-o" Exodul 20:11
Cugetarea zilei
"Încă de la început, Sabatul a fost conceput pentru a face posibilă comunicarea sfântă dintre Dumnezeu și om."
Lucia a scris:
Nu inteleg afirmatia ta, eu vorbesc strict de o traducere a Bibliei, facuta de martori, nu-i dispretuiesc in nici un fel, cum nu-i dispretuiesc nici pe cei care se plimba dintr-o adunare in alta, nu sunt de acord cu parerile lor, dar nu-mi place sa-mi bat joc de nimeni.
Shalom,
Stai linistita ca nici eu. A spune "iehovist" nu este un sens peiorativ, cel putin pentru mine. In fosta URSS chiar exista o grupare cu acest nume. Erau un fel de branhamisti. E ca si cum ai spune advent-ist, calvin-ist, branham-ist.
Na, acum ca mai lamurit sau mai bine zis mai nelamurit - fiindca si eu am Biblia martorilor - da-mi citatul exact, caci la mine nu asa este. Poate este o editie noua si nu stiu de ea. Eu am trei Biblii de la martori: una in engleza, una in italiana si una in maghiara.
"Niciunul dintre cei rai nu va intelege" Daniel 12:10
Ionica, sunt dispusa sa-ti dau mai multe detalii despre Biblia care te intereseaza...
Insa, imi esti dator cu niste raspunsuri la "Formula"despre botezul in apa, drept este atunci cand pui intrebari, sa raspunzi si tu, la intrebarile noastre.Nu?!
Dedic clipa acestor lucruri, daca reusesc, voi aduce multumiri Domnului. Daca esuez, voi apela la harul Sau.
Ionica, scrii la nesfarsit, din ce scriu altii in carti, pe diferite forumuri, si sincer , nu te inteleg, scrii de trinitate si nu stii ca Fiul este NASCUT si nu CREAT(mai mult, te gandesti daca Dumnezeu are sexe), scrii de barba, dar nu o ai, scrii de Lege, dar nu o tii, scrii de Sabat Si Sarbatori si nu le tii, colaborezi cu adventistii, dar nu esti dintre ei, ce faci, te lauzi pe alte forumuri acum, ca colaborezi cu o comunitate de sambatari?
Ar trebui sa stii ca puterea de influienta a postarilor tale, ar fi sa le traiesti.
Dezbaterile nu-ti plac, pentru ca acolo trebuie sa gandesti tu, si sa gasesti argumente biblice sa-ti sustii parerile...
Dedic clipa acestor lucruri, daca reusesc, voi aduce multumiri Domnului. Daca esuez, voi apela la harul Sau.
De aceea să nu judecați nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric, și va descoperi gândurile inimilor. Atunci, fiecare își va căpăta lauda de la Dumnezeu.(Imparatul Imparatilor) 1 Corinteni 4:5
Lucia a scris:
Draga Lavi, ma bucur ca ai inteles ca aici toti suntem "elevi"si cercetam Biblia, ca sa o DEZBATEM, in vederea aflarii adevarului adevarului.
1.CUM DE ABEL, NU AR FI FIU?(inca nu mai lamurit, de ce Abel nu este FIU)
2.De ce, Duhul Sfant striga Ava, si nu altfel?(adica, de ce, nu-I striga Numele in evreieste?)
Tot nu mi-ai raspuns!Pentru ca o tii atat sa chemam Numele Domnului in evreieste, si nu esti de acord sa-L strigam in romaneste.Duhul Sfant, de ce, STRIGA AVA?
-------------
Lavi, daca cauti pacea, si eu alerg dupa ea...
Asa ca, parerile deosebite sa ne faca mai unite si sa nu ne indeparteze una de alta.
Eu pot sa spun ca te iubesc din toata inima, in ciuda parerii tale despre Nume, dar tu, poti spune la fel, IN CIUDA PARERII MELE?
Vad ca ai timp, de ce nu ai raspunde la intrebari.
Dedic clipa acestor lucruri, daca reusesc, voi aduce multumiri Domnului. Daca esuez, voi apela la harul Sau.
Pentru ca si eu ma necajesc ca sa inteleg diferenta dintre ''o samanta'', ''un fiu'', ''un frate''.
Ti-ai pus vreodata intrebarea, ce inseamna Ava ?
Deci, ce striga Duhul Sfant-Duhul Adevarului?
De ce, Duhul Sfant striga Ava, si nu altfel?(adica, de ce, nu-I striga Numele in evreieste?)
Tot nu mi-ai raspuns!Pentru ca o tii atat sa chemam Numele Domnului in evreieste, si nu esti de acord sa-L strigam in romaneste.Duhul Sfant, de ce, STRIGA AVA?
Nu trebuie sa te nacajesti ca sa intelegi ca Set-fiul lui Adam, este in locul lui Abel-fiul.
Hai, fa un efort si raspunde si la intrebarea de mai sus, si nu te nacaji prea mult, sa o rasucesti.Ai raspuns deja la ce ma intrebi, in postarea 26882.
Dedic clipa acestor lucruri, daca reusesc, voi aduce multumiri Domnului. Daca esuez, voi apela la harul Sau.
Sora Lucia, sti... este o vorba printre oameni;
''ai gresit cariera tinere''-ai vocatie de tenor...
si ...tu te-ai facut'' zidar''
-ai gresit cariera... fa-te tată ''salvamar''
(-serviciu maritim specializat în salvarea celor aflați în pericol de a se îneca).
Lucia draga, esti cumva intructor auto, la scoala de soferi ?
Sti, deja am obosit cat m-ai plimbat pe serpentine...luam o pauza ?
Totusi, sa sti, ca imi esti draga.
Uneori, ma mir si eu... cata energie ai in punerea intrebarilor.
Sa nu ma intelegi gresit, ca o dau la rasuceala,
eu chiar citesc pe forum cu mare drag,
si observ chiar si tensionari in unele scrieri.
Imi face placere sa am o partasie frumoasa si linistita cu membrii portalului,
nicidecum sa am discutii tensionate.
Sa-mi fie teama, de exemplu, cand intru pe portal...
sa am emoti de genu' vai oare acu' ce o sa-mi mai scrie x sau y...
vai ce tremur ca o trestie'' batuta de vant''.
Sti' discutiile tensionate nu duc spre ceva constructiv,
mai degraba, duc la distantierea intre oameni.
Si nu trebuie sa fie asa.
Multumesc de intelegere.
'
Deconectat
RE: Chat
Nica Schirod (detalii numai pentru membrii conectaţi)
27014. Postat la 01/02/2015 21:36 - 3778z14h36m
Shalom.
Ce bine ți-ar sta scumpa moșului Lucica dacă nu ai sări imediat ce zice cineva ceva și i-ai băga pumnul în gură, dacă eu am zis ceva ce eu am auzit , nu cred că .......
Când vei obosi să face cea ce faci , anunță-mă , poate voi mai scrie și eu!!!
- Dacă nu putem să fim buni, să încercăm să fim măcar politicoși. (Nicolaie Steinhardt)
- Dacă nu putem să fim buni, degeaba încercăm să fim politicoși.- Nica Schirod!
Imi pare rau pentru ca interpretati astfel lucrurile, daca imi spun parerea si este opusul, nu inseamna ca va "pun pumnul in gura", si nu vreau sa continuati, continuati si sustineti-va punctul de vedere, aveti dreptul la replica.
De ce sa nu deschidem Biblia uneori la intamplare, unde-i pacatul, ca nu-l vad?
Ionica, ce-i periculos in ce am scris, ca nu te inteleg?
Dedic clipa acestor lucruri, daca reusesc, voi aduce multumiri Domnului. Daca esuez, voi apela la harul Sau.
Sunt si eu de aceeasi parere, trebuie sa spun asta, imi pare rau.
Adica sunt de acord cu domnul Nica Schirod. Tonul dumneavoastra, doamna Lucia, nu este deloc incurajator pentru ceilalti participanti la discutie. Imi pare rau.
A sluji lui Dumnezeu cum vrea omul, si nu cum cere Dumnezeu, este idolatrie.
Nu trebuie sa-ti para rau, ci, explica-te, ce-i rau in a deschide Biblia si a citi, unde-i pericolul, ca nu inteleg?Ce trebuie sa fac, ca sa fie incurajator tonul meu in discutii, sa va dau dreptate, daca eu cred altfel?
Dedic clipa acestor lucruri, daca reusesc, voi aduce multumiri Domnului. Daca esuez, voi apela la harul Sau.
Tonul dumneavoastra este problema, nu opinia dumneavoastra. Este si normal si acceptabil sa avem opinii diferite, dar trebuie sa le spunem in asa fel incat sa nu loveasca in interlocutor. Dialogul cu dumneavoastra pur si simplu nu este ziditor. Doar daramati tot ce construiesc altii fara sa puneti nimic in loc. Imi pare rau.
A sluji lui Dumnezeu cum vrea omul, si nu cum cere Dumnezeu, este idolatrie.
Uite, stii cum facem, la topicul "Meditatii" sunt doua postari CONTRADICTORII despre obiceiul deschiderii Bibliei, poti sa-mi spui cum trebuia sa scriu, ca tonul meu sa fie altfel, dar sa-mi sustin opinia?Te rog ajuta-ma, ca nu va inteleg.Cum am lovit in interlocutor?
Dedic clipa acestor lucruri, daca reusesc, voi aduce multumiri Domnului. Daca esuez, voi apela la harul Sau.
Daca veti reciti postarile, veti intelege. Nu cred ca va va explica nimeni, sunt lucruri pe care, daca omul nu vrea sa le inteleaga, poti sa le tot explici. Va rezulta o discutie interminabila si fara rezultat.
A sluji lui Dumnezeu cum vrea omul, si nu cum cere Dumnezeu, este idolatrie.
Cine are dragoste poate explica, eu poate nu vad in ce consta tonul meu...care loveste si este neziditor...am jignit pe cineva, am facut afirmatii la adresa persoanelor voastre, unde-i buba?Incerc sincer sa-mi dau seama unde gresesc, chiar mi-am recitit postarile...
Ma silesc sa argumentez cu Biblia parerile mele si LOVESC, fara atac la persoana, fara nimic, ce am eu in TON...?Se spune ca Duhul Sfant este o sabie cu doua taisuri...nu cumva...(?)Mai bine tac, ca si asa nu se crede!
Dedic clipa acestor lucruri, daca reusesc, voi aduce multumiri Domnului. Daca esuez, voi apela la harul Sau.
"Deci? Nici tu nu esti "curat" . De ce te iei de mine si de ai mei? Stai bland. Stii ce patesc cei ce se ating de sfintii lui Dumnezeu? Din Biblia aramaica pe care o ai , te rog , sa-mi dai un citat in care Domnul Iisus, cand a fost in trup pe pamant, a spus ca da viata vesnica doar celor care tin sarbatorile. Un pazitor al sfintelor porunci isi iubeste aproapele ca pe sine insusi. Cand ai sa atragi tu oamenii la Dumnezeu atunci sa vorbesti."
Nici nu stiti cat ma bucur sa aflu ca am descoperit "sfintii lui Dumnezeu". De mult ii cautam. Trecand peste evidenta provocare la cearta, ma gandeam serios sa scriu undeva despre sarbatori dar am descoperit ca exista deja acest topic si aceasta problema este dezbatuta. Ati postat si dumneavoastra acolo, deci stiti exact despre ce este vorba, numai ca sunteti impotriva. Cat despre "atrasul la Dumnezeu", stimata doamna, tin sa subliniez ca una este sa atragi oamenii la Dumnezeu si alta este sa-i atragi intr-o organizatie religioasa.
A sluji lui Dumnezeu cum vrea omul, si nu cum cere Dumnezeu, este idolatrie.
Deconectat
RE: Chat
fullban10 (detalii numai pentru membrii conectaţi)
27046. Postat la 02/02/2015 19:20 - 3777z16h51m
Dragul meu. Dumnezeu Insusi ne numeste sfinti. Daca tu nu te crezi sfantul lui Dumnezeu te priveste. Eu accept, primesc si cred in tot ceea ce Dumnezeu mi-a zis ca sunt. Eu cred ca sun copilul Sau, ca stau sub aripile Sale, cred ca am fost cumparata cu un pret, ca sunt mantuita, ca sunt scrisa in palmele Sale, ca ma va scoate din apa si din foc, ca in stanga mea va cadea mii si in dreapta mea alte mii si mie nu mi se va intampla nimic si ca toate fagaduintele din Scriptura sunt pentru mine personal si vor fi implinite in dreptul meu. Daca nu credem toate acestea, cum vom intra pe portile Imparatiei?
Da. Recunosc. La inceputuri , cand eram " tanar si nelinistit" ma luasem de gazdele noastre. Intre timp am invatat smerenia. Asta nu inseamna ca nu pot sa-mi spun parerea. Asa cum inteleg eu, cum vad eu lucrurile si daca am de la cine invata.....cu placere, invat.
In ceea ce priveste atragerea, acesta nu este rezervata oamenilor. Singurul care atrage este Dumnezeu, cu funii de iubire. Noi doar spunem oamenilor ceea ce Dumnezeu a scris in Cartea Sa, in Manualul mantuirii. Apoi Duhul Safant cerceteaza inimile oamenilor si-i indeamna sa citeasca si ei Biblia sa vada daca ceea ce li s-a spus corespunde cu ce este scris. Ca cei din Bereea.
Oare ce te-o fi suparat cel mai tare? Adevarul ca nu ai un text , fie chiar si din cea mai adevarata Biblie, in care Dumnezeu spune ca viata vesnica o primesc doar cei care tin sarbatorile?
Deci, asa spune Dumnezeu?" Voi, adventistii de ziua a saptea sunteti sfinti?"
Eu nu am gasit in Biblia mea sa scrie asa ceva, la mine in Biblie se vorbeste despre poporul evreu si apoi despre iudaismul mesianic, si sfinti nu pot fi decat dintre acestia, nicidecum din cultele antisemite moderne. Trebuie sa ne gandim bine pe cine numeste textul "sfinti". Un cult care spune ca poporul Israel a fost lepadat si in locul lui a fost ales "Israelul spiritual" (adica adventismul), nu este antisemit?
Acum 20 si ceva de ani eram si eu adventist, botezat si membru intr-o biserica adventista. Dar eu tineam si Sarbatorile, nu numai Sabatul si m-au exclus pana la urma. Deci stiu exact ce crede biserica dumneavoastra. O sa citesc postarile de la topicul cu sarbatorile si o sa vad ce se mai poate spune acolo.
Sa avem pace si binecuvantari.
A sluji lui Dumnezeu cum vrea omul, si nu cum cere Dumnezeu, este idolatrie.
Deconectat
RE: Chat
fullban10 (detalii numai pentru membrii conectaţi)
27055. Postat la 02/02/2015 21:19 - 3777z14h52m
Deci, asa spune Dumnezeu?" Voi, adventistii de ziua a saptea sunteti sfinti?"
Eu nu am gasit in Biblia mea sa scrie asa ceva, la mine in Biblie se vorbeste despre poporul evreu si apoi despre iudaismul mesianic, si sfinti nu pot fi decat dintre acestia, nicidecum din cultele antisemite moderne. Trebuie sa ne gandim bine pe cine numeste textul "sfinti". Un cult care spune ca poporul Israel a fost lepadat si in locul lui a fost ales "Israelul spiritual" (adica adventismul), nu este antisemit?
Acum 20 si ceva de ani eram si eu adventist, botezat si membru intr-o biserica adventista. Dar eu tineam si Sarbatorile, nu numai Sabatul si m-au exclus pana la urma. Deci stiu exact ce crede biserica dumneavoastra. O sa citesc postarile de la topicul cu sarbatorile si o sa vad ce se mai poate spune acolo.
Sa avem pace si binecuvantari.
Defineste ce inseamna sfant. Sfant inseamna pus deoparte. Dumnezeu Insusi ne numeste sfinti pe toti aceeia care L-am primit ca Domn si Mantuitor al nostru , prin botez.
Nu spune vorbe pe care eu nu le-am scris ( Voi, adventistii de ziua a saptea sunteti sfinti?) deoarece trebuie sa dai socoteala. Sunt reguli ale forumului si sunt reguli ale bunului simt.
Nu un cult a spus ca Israel a fost lepadat. La un moment da, in Biblie, scrie ca Dumnezeu l-a lepadat. 1 Imp. 9;7: voi nimici pe Israel din tara pe care i-am dat-o, voi lepada de la Mine casa pe care am sfintit-o Numelui Meu, si Israel va ajunge de ras si de pomina printre toate popoarele.
Plangerile lui Ieremia 3;31: Caci Domnul nu leapada pentru totdeauna.