CĂLĂTORIND PRIN ȚARĂ
Postat de ami la 09/12/2009
                                            
                                         Nicolae Moldoveanu

1. Călătorind prin țară, mergând eu cântând,
    Îndreptând sufletele către cerul sfânt,
    Multe dureri m-au străpuns în sufletul meu,
    Dar Domnul mă conduce, și în toate înving eu.

                      /: Aș dori să Îl văd și în față să Îl privesc
                         Și să Îi cânt în etern, din harul ceresc...
                         Pe străzile gloriei, eu voi răsuna,
                         Necazurile vor trece și în cer voi cânta. :/

2. Fiind în serviciul Lui, crucea îmi va fi grea,
    Dar stând aproape de El, mă va ajuta;
    Satan, să mă atace, zilnic va încerca,
    Dar Domnul mă conduce, orice s-ar întâmpla.

3. Când ajung în văi adânci, înspre cer privesc,
    Unde Îl văd pe Domnul Sfânt, Mielul cel ceresc,
    Și Îl văd brațul Lui întins spre mine în vale,
    Conducând El pașii mei pe a Sa cale.

4. Când valuri se ridică, pe marea vieții,
    Domnul nu mă va lăsa să fiu dat morții;
    El, frumos, mă conduce pe mine aici jos,
    Ah! Cât Îl iubesc pe El, pe Isus Hristos!


                       Amen