In cautarea fericirii

Cînd se naşte un copil orizontul lui nu
este prea larg. Fericirea lui e să aibă o mamă
bună şi suficient lapte. Este fericit.
Cînd ajunge la doi ani, vrea în plus jucării
şi un meniu diversificat. Are destul.
Cînd este de patru ani, la grădiniţă, vrea
adidaşi de joacă şi maşinuţe cu telecomandă,
fiindcă e băiat. Pare a fi suficient.
Cînd are şase ani, orizontul i se lărgeşte
şi işi doreşte un ghiozdan frumos şi un penar plin.
Dacă le are, este mulţumit pînă le vede pe ale
celorlalţi. E doar puţin morocănos că învăţătoarea
lui nu e tînără şi nici prea drăguţă.
La opt ani ştie să citească preţurile şi nu
mai este mulţumit cu orice. Se gîndeşte că ar fi
mai fericit dacă era şi el dintr-o familie ca cea a
colegului său de clasă, pe care-l invidiază puţin.
Pe la zece ani, vin nemulţumirile. Nu e
bună diriginta lui (aşa zice şi mama) sau, nu e
profesor adevărat, profesorul de mate ( apreciază
tata), că le dă prea multe teme copiilor. Ce-i drept,
copilului i-ar plăcea ora de sport, dacă ar avea şi
el Nike în picioare. Nu e chiar nefericit pentru că
o înţelege pe mama când zice că deocamdată nu
se poate, pentru că ei sunt mai săraci.
La doisprezece ani încep mofturile. Nu
mai găteşte mama ca altădată, o zice şi tata.
Sandvişurile nu-i mai ajung. Vrea bani de buzunar,
că aproape toţi din clasă au, numai el nu. Nu e
chiar nefericit, că are el unele subterfugii.
La paisprezece ani, constată stupefiat că
e singurul care are telefon celular fără Bluetooth
şi camera lui, culmea, e VGA şi de aceea nu-i ies
lui pozele aşa de bine. Fericit ar fi dacă pe lîngă
un telefon tare, tata i-ar lua şi lui un scuter, că s-a
plictisit să meargă tot cu tramvaiul la şcoală. Nu
contează că el nu ştie dacă va lua examenele.
La şaisprezece ani, toate îl enervează
pe băiatul tatii, dar mai ales că nu are şi el măcar
o placă video performantă, la calculatorul lui
Pentium 4, de doar 1,8 Ghz. Nu că prietenii îl
subestimează, dar nu poate juca şi el un joc mai
ca lumea pe Net.
La optsprezece ani, nu înţelege de ce
babacu' nu-l lasă să fumeze (tot o face el pe
ascuns). N-a luat bacu', fiindcă anul acesta a fost
cel mai greu. Dar la vară, după ce vine de la mare,
se va pune cu burta pe carte şi o să le arate el.
Nu-i chiar nefericit, fiindcă tocmai s-a îndrăgostit.
La douăzeci de ani, îi trece prin cap să
se însoare, mai mult ca să-i demonstreze tatălui
său că e bărbat adevărat şi nu pierde-vară, n-o
face, că tocmai s-a angajat şi nu are bani sau nu
se ştie cum l-au primit şi pe el la facultate şi pînă
n-o termină, nu poate fi vorba de aşa ceva. Nu se
crede nefericit, că doar are viitorul în faţă.
La treizeci de ani, e deja însurat de cîţiva
ani buni, că s-a săturat de burlăcie. Vrea să fie şi
el om la casa lui. Dar casă încă n-are, căci sunt
vremuri grele, dar nu se lasă el la alţii. În doi, trei
ani, se va căpătui el cumva. Vrea un serviciu mai
bine plătit să poată să ia un credit mai consistent de
la bancă, ori de ce nu, va pleca în lumea largă să-şi
găsească rostul. Copii nu are decît unul, că ştie el
ce pretenţii sunt în ziua de azi şi nu trebuie să faci
mai mulţi decît poţi creşte.
Va fi fericit în curând, e doar o chestie de timp.
La patruzeci de ani, are casă şi doi
copii, că nevasta a vrut să aibă şi ea o fată. Îi
creşte pe amândoi şi nu îi este foarte greu, dar
nu prea se mai înţelege cu nevasta, de parcă nu
mai trag la aceeaşi căruţă. Prietenii l-au sfătuit să
divorţeze, dar el n-o face încă. Nu înţelege exact
ce înseamnă fericirea, dar este în căutare.
A împlinit cincizeci de ani, şi nu de
mult a sărbătorit nunta de argint, că în final i-a
venit nevestei lui, mintea la loc. La suflet nu se
gîndeşte, are încă vreme, colo după pensie să
mai termine cu treburile. Nu ştie dacă există om
fericit pe pământ. Lui i se pare că nu există om fără
probleme şi numai un om neserios nu are griji.
N-a vrut, dar a împlinit şaizeci de ani, şi
acum este pensionar. A muncit mult, dar acum are
de toate, numai de l-ar ţine Dumnezeu sănătos, să
se poată bucura de ele. Ce-i drept, poftele l-au cam
părăsit. Nu mai mănîncă prea mult, de băut doar la
ocazii, nevasta e cam bătrână, dar în rest, toate bune
şi frumoase. Au crescut copiii şi trebuie să le facă
nuntă mare că nu o fi el ultimul. Mai are probleme
cu pământul, că nu prea are cine-l lucra, dar în rest,
e bine. Fericire da şi nu, să ai de toate şi să nu duci
lipsă... Că ce altceva, ar putea însemna.
Fiindcă moartea (venită probabil înainte de
termen), i-a luat pe cineva drag, omul îndoliat este
trist, şi cam nefericit, căci abia acum începe să-şi
dea seama că fericirea nu constă nici în împlinirile
materiale, nici în răcoririle sufleteşti, ci fericire
înseamnă mult mai mult, adică omul are nevoie în
primul rând de tinereţe f ără bătrâneţe şi de viaţă
fără moarte. Predicatorul care a ţinut cuvântarea
aceea frumoasă, la funeraliile prietenului său zicea
că, viaţă veşnică înseamnă să cunoască personal
pe singurul Dumnezeu Adevărat şi pe Isus Christos,
Mântuitorul. N-a prea priceput el cum se face asta,
dar nici n-a vrut să întrebe să nu se facă de râs,
că omul acela era de altă confesiune şi nu vrea să
ajungă în gura satului că s-a dat cu pocăiţii. A auzit el
şi altele, dar tot n-a priceput, dar nici nu s-a străduit
să priceapă. E greu să-L înţelegi pe Dumnezeu.
Bun îi Dumnezeu, că el tocmai a împlinit
şaptezeci de ani, şi nu-l doare mai nimic, că el a
fost un om cumpătat. Şi începe, printre suspine,
să povestească viaţa lui tumultuoasă. Nu e fericit,
categoric, e greu să găseşti fericirea. Tocmai l-a
părăsit nevasta. A trecut la cele veşnice. E greu
singur. Urâtul te omoară, dacă ar veni şi după el
odată, că s-a cam săturat de viaţă. Nu există rai şi
iad, ci pe pământ sunt amândouă. Ascultă de el,
că e om bătrân şi a văzut multe.
Dumnezeu îl aude însă, şi e puţin cam
supărat pe omul acesta. Îi trimite o boală, să-şi aducă
aminte că el chiar nu este veşnic şi că, nefiind împăcat
cu Creatorul, nu va fi primit la un loc cu cei drepţi,
ci sigur se va duce la un loc cu cei necredincioşi,
neascultători şi neîmplinitori ai voii Lui. Omul însă nu
pricepe şi pune totul pe seama bătrâneţii.
Culmea, a împlinit optzeci de ani, în
ciuda a tot felul de pronosticuri. Nu se pocăieşte,
că doar n-a prostit la bătrâneţe. Auzi domnule,
să-ţi schimbi religia după ce-ai trăit o viaţă într-un
fel anume! Ştie şi el că nu religia te mântuie, ci
credinţa, dar el a fost toată viaţa un om credincios,
aşa că n-are rost, pe el nu-l convinge nimeni.
Zi de jale, puţini jelitori. Cortegiu mic. "Era
bătrân", zice unul. "Şi-o trăit traiul, acum lasă pe
alţii să se chinuie, că el s-a săturat de viaţă". "A
fost un om fericit?" întrebă un altul. "Ca noi toţi,
a fost şi el om... Om bun, că de aceea l-a ţinut
Dumnezeu atâta".
Epilog.
La poarta cerului bate un om bătrân şi sătul de zile care întreabă: "Aici este raiul?" "Da! îi
răspunde, o voce, dar tu cine eşti?" "Om bun", răspunde el grăbit. "Dar cum te cheamă", întreabă
străjerul porţii. "Gheorghe al Gherghinei", răspunde omul. "Nu eşti trecut pe lista de oaspeţi, dar am
să-L întreb totuşi pe Marele Stăpân", îi spuse din nou vocea străjerului. Dintr-o dată, uşa cea strîmtă se
deschide şi în cadrul ei apăru un Domn cu o faţă senină, îmbrăcat în haine strălucitoare, care-l privi cu
atenţie şi apoi îi zise: "Străine, Eu nu te cunosc... Pleacă de la Mine, căci niciodată nu te-am cunoscut!"
Acum pricepea bine că era un nefericit. Cu adevărat, el nu l-a întâlnit niciodată în viaţa lui pe Domnul
acela. Parcă trezit dintr-un vis urât, trist, cu capul plecat şi cu ochii plini de lacrimi, o porni sovăielnic pe
drumul fără de întoarcere.

Evaluarea este disponibilă doar membrilor.

Te rog conectează-te sau înregistrează-te pentru a vota.