 |
ȘTERGARUL
La cina cea de Paște, în camera de sus,
Înconjurat de-apostoli, S-a așezat Isus.
Se revărsa din sfeșnic o galbenă lumină
Pe azimile calde, pe mielul .... fără vină...
Era plăcut prilejul și toate pregătite.
Dar, vai, uitase gazda o slugă a trimite,
Un rob sau o copilă, ca, dup-a vremii lege,
Cureaua de pe glezne pe rând să le-o dezlege,
Să le aline talpa de colbul de pe drum.
Și-acum cei doisprezece, sfielnic oarecum,
Se întrebau în cuget: Cum vor ședea la rugă?
Sau cine își va pune ștergarul cel de slugă?
O, iată-i cum se-ncruntă, privind cu tulburare
Când vasele cu apă, când praful pe picioare.
Și Duhul îi întreabă, în fiecare zboară:
- N-ai vrea să-ți pui tu, Petre, ștergarul astă seară?
- Chiar eu? ... Nu șade bine. Eu doar sunt mai bătrân.
- Dar tu? Tu cel mai tânăr? - Eu stau lângă Stăpân.
- Dar tu? întreba Duhul acuma pe Andrei.
- Chiar eu? ... Sunt cel din urmă la Domnul dintre ei.
- Dar tu ce ții doar punga? - Eu am făcut de-ajuns.
Am cumpărat merinde și mielul l-am străpuns....
- Tu Toma, nu vrei oare să fii tu cel ce spală?
- Sunt trist. Se luptă-n mine o urmă de-ndoială....
- Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu? Dar tu....
Și-n fiecare cuget răspunsul a fost: NU.
Atunci, lăsându-Și brâul și haina-ntr-un ungher,
S-a ridicat Stăpânul cel coborât din cer
Și-nfășurând ștergarul, S-a aplecat ușor
Să-Și spele ucenici ca rob al tuturor.
De-atunci pe apa vremii, atâția ani s-au dus.
Și-acum - a câta oară? - se-așeaza iar Isus
Să-ntrebe, tot prin Duhul, pe cei ce-L înconjoară.
- N-ai vrea să-ți pui tu, Gheorghe, ștergarul astă seară? ....
Tu, soră Mărioară? Tu, Radu? Tu, Mihai?...
Fumos va fi odată acolo sus în Rai!
Dar azi sunt mii de-amaruri. Necazul greu se curmă.
Nu vrei, în lumea asta, să fii tu cel din urmă?
E bun un vas de cinste, dar trebuie și-un ciob!
Nu vrei să fii tu frate, al fraților tăi rob?
Sunt răni neîngrijite, sunt mucuri ce se sting,
Batiste-n care lacrimi în taină se preling,
Sunt văduve bolnave, bătrâni fără putere,
Sunt oameni singuratici, lipsiți de mângâiere,
Sunt prunci rămași acasă, cu-o mamă în spital,
Bolnavi care așteaptă un salvator semnal.
Se cere osteneală și jertfă uneori.
Și nopți de priveghere și iarăși muncă-n zori.
Nu mânuind Cuvântul, când harul nu ți-e dat,
Cât mătura și acul și rufa de spălat,
Cât cratița, toporul și roata la fântână,
Ciocanu-n tabla casei și-n gard la vre-o bătrână
Să stai de veghe noaptea la câte-un căpătâi,
Să-ntorci cu greu bolnavul, să rabzi și să mângâi;
Să-l scoți apoi la soare și să-i alini amarul.
... Nu vrei cu Mine, frate, să-ți înfășori ștergarul?
- Chiar eu? ... Nu șade bine. Eu doar sunt mai bătrân.
- Chiar eu?.. Eu sunt prea tânăr. Eu stau lângă Stăpân.
- Chiar eu? Eu nu am vreme. Eu am făcut de-ajuns.
- Chiar eu? - Chiar eu? Același și-același trist răspuns.
Și-atunci, lăsând să-I cadă cununa Lui și haina,
Iubirii fără margini trăindu-și iarăși taina,
Încet - a câta oară? - se-apleacă iar Isus
Și, plin de -atâtea gânduri, ștergarul iar și-a pus.
Și-așa cum o mlădiță se-ndoaie lângă trunchi,
Stăpânul omenirii Se-apleacă în genunchi.
La jugul fără slavă Isus din nou Se-njugă.
El, Împăratul Vieții, din nou e rob și slugă.
Veniți, leproși ai lumii, murdari de-ai ei țărână!
Isus vă spală iarăși cu propria Sa mână!
Veniți voi ce-n păcate nădejdea vi se frânge!
Isus vă spală astăzi cu propriul Său sânge!...
Voi, frați, goniți mândria, visările și somnul!
Luați cu drag ștergarul alăturea de Domnul!
Și nu uitați; pe cale, orice lucrare-i bună;
dar cine ia ștergarul, acela ia cununa!
AMIN.
( Costache Ioanid )
Postat de ami
la 26/09/2009
| 0 Comentarii ·
2750 Vizualizări ·
|
| |
