SOLOMON ŞI SUNAMITA



Privesc departe spre Sion prin veacuri înaintate
Şi-aud ecoul dintr-un ton vibrând peste cetate.
Ierusalim era-n amurg sub brazda argintie
Izvoarele la vale curg, domoale spre câmpie.

Sclipea palatu-n raze lucii şi în culori de astru
În parcul de smochini şi nuci stă Solomon sihastru.
Şi visuri ce se nasc în zare de-astă dată
Sunt izvorâte din Damasc de dorul dup-o fată.

De-o fiică de neam sirian o ciobăneasă sclavă.
Ce te-a legat o, Solomon ce stai pe-atâta slavă?
Tu stai pe tron - ea stă la oi, tu-n slavă - ea la stâna.
O, nu sunt fete pe la noi de zici că-i o regină?

Tu ai şaizeci la curtea ta, optzeci de ţiitoare.
Mă mir că-n minte poţi purta un chip de servitoare!
Cum porţi tu florile din strat o mie rupte-n mână
Tu ai regine la palat şi vrei s-aduci din stână?

Când te aud cum o descrii, în versuri de tot stilul
Ca ea nu-i alta pe pământ o, ... e departe Israelul?
Dacă n-am cunoaşte-o chiar cum... nu e stil de floare,
E arsă, parc-ar fi de jar de razele de soare.

O vezi mai mult ca un trandafir şi munte de tămâie
Şi-ncepi atâta s-o descrii din cap până-n călcâie.
Tu-o vezi cum alta-n lume nu-i, o faci şi porumbiţă.
Începi atâta s-o descrii cum nu-i in lume soaţă.

Aud mereu acelaşi ton în versuri ziua-ntreagă.
Şi-i spui că-i laşi regat şi tron, atât îţi e de dragă.
Preferi la stână să te duci, sau păzitor la vie?
Preferi pe orice drum s-apuci,de ce ai vrea să vie?

Repetă versul ce l-ai spus cântându-ţi trista soartă
Când tu acas la ea te-ai dus,şi i-ai bătut în poartă.
Şi ea răspunsu-ţi-a din pat dar făr să iasă-afară:
"M-am dezbrăcat şi m-am culcat,şi cum să mă-mbrac iară?"

Aşa de rece te-a respins din partea ei copila.
Nici simţ de om nu a simţit, nici dragul şi nici mila!
Şi nici că-n pieptul tău cu dor purtat-o-ai in noapte
Prin munţi, prin văi, prin orice loc pentru-a iubirii şoapte.

Afară-ncet se revărsa un vânt ţesut cu ploaie.
Dar ei nici pic nu îi păsa căci hainele-ţi înmoaie.
O ... ce-ai pierdut o, Solomon de plângi o ciobăneasă.
Cu sila vrei s-o duci pe tron, s-o faci împărăteasă?

Târziu în noapte s-a trezit că nu a făcut bine,
Şi te-a strigat, te-ar fi dorit, ieşit-a după tine.

Dar tu de mult ai şi plecat, nici n-apărură zorii.
În ceasul nopţii-ntârziat, au prins-o păzitorii.
Bătut-o şi-au rănit-o, era aproape moartă.
Şi-a plâns ea mult că n-a venit când i-ai bătut în poartă.

Şi-acum ce folos că plângi? distrus eşti de-o copilă!
C-au dus-o cei străini pe mâini zdrobită fără milă.
Tu între regi eşti renumit,te ştie orice ţară.
Palatul ce l-ai construit, şi-nţelepciunea-ţi rară.

Şi slava ta, şi tot ce ai, cum poţi a înţelege?
Pentru-o copilă să te dai, o, ... ce-ai în tine rege?
Ziua şi noaptea o discuţi, cum n-ar fi altă fată.
De pari a fi ieşit din minţi, tu rege, altă dată.

O azi mă văd că-s păcătos şi vin cerând iertare.
Căci tu prin Duhul lui Hristos, cântai o taină mare.
Trecut-au mulţi ani rând pe rând prin mintea mea slăbită,
Şi eu aşa ziceam în gând c-o cauţi pe sunamită.

O, Solomoane tot ce-ai spus în vers e a ta iubită.
Iar întâmplarea cu Hristos e-a doua sunamită.
De două mii de ani chemând-o-n gelozie
Pe drum, acasă, prin livezi, dar ea nu vrea să vie.

O cheamă slava Lui mereu, la slava Lui de rege.
Deşi e Fiu de Dumnezeu, ea tot nu-L înţelege.
Tu ai bătut odată-n geam vorbind s-o chemi ...
Dar ea de Tine murmura de fiecare dată.

O spune suflete ce stai s-asculţi acestea toate
De când te cheamă CRIST la rai, de când la poartă-ţi bate?
El nu mai poate de-al tău dor, de-atâta timp te cheamă.
De-atâtea veacuri bate-n geam crezând c-o să-ţi dai seama.

Văzut-ai tu atâta dor în lume la vre-un mire?
Să-i fi aprins atâta dor mireasa în iubire?
Să vină El, cerul lăsând şi dezbrăcat de slavă!
Să-L vezi în Ghetismani plângând, de dorul tău, o sclavă!

Să-L vezi cu sufletul pătat, luând o cruce-n spate,
Şi-o urcă, urcă ne-ncetat în timp ce alţii-L bate.
Şi parcă orice spin şi cui, şi lovituri de bice
Le capătă-n iubirea Lui, răbdând, nimic nu zice.

Şi-atunci pe cruce când L-au pus cu lacrima-n iubire,
Pe faţa Mirelui Isus şi-atunci vedeai iubire.
Parcă pe braţe te-a cuprins ca pe-un copil, o mamă.
De-amorul ce era aprins...


Aprins de-amorul tău cel viu, ascultă-L cum se roagă:
"O, Tată iartă-i căci nu ştiu" şi-atunci îi erai dragă.
Tu îi întinde-ai oţet în sus ca să I-l pui pe buze,
Iar dragostea ce-ardea-n Isus, şi-atunci îţi căuta scuze.

Tu te-ai văzut în ochii Lui atât de mult iubită.
Ca Solomon poţi chiar să spui tu nu eşti Sunamită.
Ah, bine-ar fi s-asculţi cu drag, de Solomon cum cântă,
De Mirele ce-ţi cântă-n prag să faci logodna sfântă.

Să dai, divorţul la păcat şi poftelor din fire
Să fii cu sufletul iertat, că l-ai pe Isus Mire.
Fă dar acestea ce se cer de vrei s-ajungi acasă,
La "Solomon" acel din cer a lui Isus Mireasă.

Să ne-ntâlnim la un nou altar
La o nuntă pregătită
O,... fie-ţi ceasu-acesta dar,
Trezirea ... Sunamită!


                    Amen

Evaluarea este disponibilă doar membrilor.

Te rog conectează-te sau înregistrează-te pentru a vota.